În acea seară, epuizată de la muncă, am decis să revizuiesc o pictură veche pe care o consideram promițătoare. Ideea mă umpluse de o emoție rară.
Dar când am coborât în pivniță, anticiparea mea s-a transformat în groază. Pereții erau goi, rafturile pustii; picturile mele dispăruseră.
O senzație rece de pierdere m-a cuprins în timp ce rămâneam înmărmurită de șoc. Cum a putut să facă asta? Cum a putut să șteargă atât de nepăsător o parte din viața mea?
Confruntare și furie
Fierbând de furie, am urcat în grabă scările. Acolo era el, pe canapea, absorbit de un meci de fotbal american, cu o pungă de chipsuri în mână. „Tim! Unde sunt picturile mele?” am strigat, cu vocea tremurând de mânie.
Mi-a aruncat o privire indiferentă și a răspuns: „Oh, draga mea, calmează-te. Ar trebui să fii recunoscătoare că am scăpat de gunoiul ăla.”
Atitudinea lui nepăsătoare a fost picătura care a umplut paharul. Am explodat de furie, i-am strigat, dar el a rămas impasibil și mi-a ignorat durerea. Era clar că nu înțelegea sau nu îi păsa de suferința pe care o provocase.
**
Am încărcat totul în portbagajul mașinii și m-am dus la cel mai apropiat magazin de caritate. În timp ce priveam cum muncitorii descărcau lucrurile lui prețioase, am simțit o satisfacție ciudată. Să vedem cum îi place asta, mi-am spus.
**Consecințele și reflecția**
