Sfârșit de lună. Portofelul meu e gol, iar cardul bancar la fel. Salariul nu va veni prea curând, dar rata nu așteaptă. Mă gândeam disperată de la cine aș mai putea împrumuta bani — deja cerusem prea mult de la prieteni și îmi era rușine.
Părinții mei au și ei dificultăți, uneori chiar eu îi ajut pe ei. Capul îmi era plin de stres și foame.
Mergeam prin parc, înfășurată într-un fular vechi, căutând în minte soluții rapide pentru a face rost de bani. Atunci am zărit ceva verde pe asfalt. M-am oprit.
Un bancnotă.
Nu o sumă mică, ci exact cât aveam nevoie pentru a achita creditul.
Inima mi-a început să bată cu putere. M-am uitat în jur — nu era nimeni. Oare se va întoarce proprietarul? Și dacă nu? Ezitam: s-o iau sau s-o las acolo?
Mi-am amintit ce-mi spunea bunica. Era o clarvăzătoare cunoscută în cartier, veneau oameni de departe să-i ceară sfaturi. Spunea mereu: „Banii găsiți poartă destinul altcuiva. Niciodată nu știi dacă e bun sau rău.”
M-a învățat să nu pun bancnota în portofel, ci sub fața de masă — așa aduce noroc.
La părinții mei în casă mereu era o bancnotă sub fața de masă — și niciodată nu duceam lipsă de nimic. Dar când dispărea, tata își pierdea locul de muncă și urma o perioadă grea.
Stăteam în parc, cu bancnota în mână, fără să știu ce să fac. În cele din urmă, am urmat sfatul bunicii.
Am pus bancnota sub fața de masă.
A doua zi, mama m-a sunat:
— Draga mea, ți-am trimis niște bani! Tata a primit un bonus neașteptat și am vrut să te ajutăm.
Am rămas fără cuvinte. Coincidență?
O lună mai târziu, am fost promovată la serviciu. Mi-am plătit toate datoriile, grijile financiare au dispărut.
Oare a fost noroc, magie sau doar o înlănțuire de evenimente? Nu știu sincer. Dar nu am mai atins acea bancnotă — e încă acolo, sub fața de masă.
