Un adolescent a văzut o fetiță stând pe asfalt și plângând: a decis să meargă la ea, dar apoi s-a întâmplat ceva neașteptat 😲😲
Mark, în vârstă de 10 ani, adora să fie la gară. Acest colț aglomerat și plin de viață al orașului era special pentru el. Uneori venea aici cu prietenii, dar mai des singur. Îi plăcea să stea pe banca de lângă peronul trei, să-și facă temele sau pur și simplu să privească trenurile dispărând în depărtare, visând la viitoarele călătorii.
Acea zi a început ca de obicei. Mark s-a așezat la locul lui obișnuit când, dintr-o dată, a văzut ceva ciudat – în apropiere, lângă un stâlp de iluminat, o fetiță stătea pe asfalt. Mică, de vreo patru sau cinci ani. Își ținea strâns ursulețul de pluș și plângea amarnic, fără să se uite la nimeni.
Mark a fost luat prin surprindere pentru o clipă, dar a decis să meargă la fetiță – și apoi s-a întâmplat ceva neașteptat 😲😲 Continuare în prima reacție 👇👇
— De ce plângi? Ești singur?
Fata nu a răspuns, doar a clătinat din cap și și-a îmbrățișat ursulețul de pluș și mai strâns. El s-a așezat lângă ea:
— Te-ai rătăcit? Cum te cheamă?
— Sara… — a șoptit ea. — Mă plimbam cu mama… s-a dus să ia bilete și mi-a spus să aștept aici. Dar a plecat de mult timp…
Mark s-a încruntat. Fusese în stație mai bine de o jumătate de oră, dar nu văzuse nicio femeie cu un copil.
— Știi numărul de telefon al mamei tale?
Fata a dat din cap și a plâns în hohote în timp ce dicta numărul.
Mark și-a scos vechiul telefon cu buton din rucsac – părinții lui i-l dăduseră „pentru orice eventualitate”. A format numărul. De câteva ori a sunat. I s-a răspuns.
— Alo? — o voce de femeie, îngrijorată.
— Alo. Ți-am găsit fiica. E în stație, la peronul al treilea. Stă singură și plânge.
— Dumnezeule! — aproape a strigat femeia. — Tocmai luam amenzi și apoi a dispărut! O să mă plimb prin toată stația și o să sun la securitate!
— E aici. Totul e în regulă, — a spus Mark. — Sunt cu ea.
Câteva minute mai târziu, femeia a alergat, gâfâind, cu telefonul în mână și cu lacrimi în ochi. A îmbrățișat-o pe fată și a tot repetat: „Iubito, iartă-mă… iartă-mă…”
Când totul s-a calmat puțin, femeia s-a uitat la Mark:
— Mulțumesc. Am lăsat-o singură doar o clipă — dar probabil a luat-o pe drumul greșit… E teribil. Și dacă nu ai fi fost acolo… Dacă ar fi ajuns pe șine… Mulțumesc, ești un erou.
Mark doar a ridicat din umeri. Se simțea puțin inconfortabil, dar în sinea lui avea o senzație nouă, caldă.
